Criza de leadership din politica si din societate

I suppose leadership at one time meant muscles; but today it means getting along with people.
Ghandi

Prin cercurile urbane care-si permit meditatia si diagnoza in jurul cafelei de dupa-amiaza se tot vehiculeaza intrebarea Cum de am ajuns domle, noi, romanii, asa? Raspunsul e simplu si se poate defini drept criza de leadership din politica si din societate.
Romania are o carenta cronica de leadership. Prin leadership inteleg modul in care un om ajunge sa ii conduca pe ceilalti prin faptul ca ii pasa de ceilalti si prin faptul ca face tot posibilul pentru a-i ajuta pe altii sa se dezvolte. Se spune ca oamenilor nu le pasa cat de mult stii pana nu vor sti cat de mult iti pasa.
Observ o lipsa reala de leadership atat in societate cat si in mediul politic, locul unde aspectele negative ale caracterului tind sa se amplifice. Aceasta criza de leadership se manifesta prin faptul ca cei care se erijeaza in lideri sunt preocupati preponderent de ei insisi, de modul in care ei sa iasa bine, de proiectul lor personal care tine de reusita proprie, in final de Marele si Atotputernicul Ego. De asta avem presedintele cu egoul pe care-l are. De asta avem un premier mic cu ego mare. O alta vorba spune ca fiecare popor are conducatorii pe care-i merita.
Criza de leadership nu se manifesta doar la cei de la putere, boala asta e prezenta cu varf si indesat si la cei din opozitie, de la Bucuresti si pana la ultima comuna.
O explicatie simpla de ce avem criza de leadership in politica este motivatia pentru care oamenii intra in politica, care poate fi:
1) dorinta de a ajunge sa aiba acces si sa redistribuie resursele publice in interesul sau si a grupului pe care-l reprezinta;
2) dorinta de a domina, de a detine puterea pur si simplu, cu acea componenta economica implicita dar nu dominanta;
3) dorinta de a ajunge sa decida pentru altii pentru a lua cele mai potrivite decizii pentru binele celor mai multi.
Chiar si a treia optiune, care e una ideala, poate duce usor la deraparea in ego. Tu ajungi sa crezi despre tine insuti ca lider ca esti cel mai echilibrat si poti lua deciziile optime ajungand sclavul propiului ego si a celor care simtind asta, te pot manipula.
De aceea, decizia democratica luata de un grup consultat si nu cea luata autoritar sau solitar este cea potrivita. Criza leadershipului conduce foarte usor la autoritarism. Autoritarismul este apanajul oamenilor cu ego mare care derapeaza mai devreme sau mai tarziu in paranoia schizoida, al celor prosti care nu gasesc potrivita consultarea (conform vorbei da-i prostului bata ca ai sa vezi ce face cu ea) sau al celor nascuti cu un spihic bolnav dominator. Oricum ar fi, trebuie evitat. Cea mai mare frustrare pentru un grup este sa ajunga sa schimbe un dictator cu un altul.
Criza de leadership din societate se manifesta prin cultivarea sefilor si sefutilor. Societatea romaneasca este una formata din mici Basescu (folosesc numele pentru ca e un exemplu la indemana, duplicabil la modul de mase din pacate). Fiecare isi doreste sa isi ridice ochiul cu privire cu traiectorie incerta si sa fulgere un ordin sau sa dea din toc urlad isteric, dupa caz si gen/sex.
Liderul politic sau din societate este un om care e urmat pentru ca este placut si oamenii simt nevoia naturala de a-l urma, avand incredere in calea pe care el ii indruma.
Cati lideri politici de la noi, chiar si din cei care se autoconsidera luminati si altruisti, se pot lauda cu faptul ca au cultivat si au langa ei cel putin un om mai bun si mai pregatit ca ei, cati au facut asta pentru societatea de maine?
Tot mai rar vedem asta in societatea romaneasca. Suntem in medie un popor prea putin dispus sa se dezvolte, sa se schimbe. Tinem insa extrem de mult la a avea dreptate si la a ne impune punctul de vedere in fata putinilor oameni cu care mai intram in contact zilnic.
Cel care crede despre sine ca ii conduce pe altii dar nu il urmeaza nimeni, face doar o plimbare. O plimbare trista in care are dreptate. Pretul platit pentru a avea dreptate cu orice pret este in final singuratatea.