Nu exista succes personal, succes individual. Exista un singur tip de succes. Acela de echipa.
Vad deseori in jur personaje capabile, care lupta pana in panzele albe pentru a demonstra contrariul. Sfarsesc singuri sau insingurati. Tristi. Goi.
Afirmarea eului, in exprimarea pe care o dadea Eliade in Huliganii, isi are definita varsta de exprimare intre 18 si 25 de ani.
Succesul poate fi doar unul singur, succesul de echipa.
Pentru ca nu traim singuri. Putem alege sa reusim singuri. Si atunci, in final, toata lumea va uita ca am reusit si va retine doar esecul nereusitei de a trai implinit social.
Sau putem alege, calea mai grea, de a reusi in echipa. De a accepta lipsurile si slabiciunile celorlalti. De a accepta, poate mult mai greu, lipsurile si slabiciunile noastre. Si vom regasi atunci in noi puterea de a ne accepta si de a ii accepta pe ceilalti. Pentru cei nascuti pentru leadership, chiar puterea de ne pasa efectiv de ceilalti.
Oamenilor nu le va pasa cat de mult stii pana cand nu vor sti cat de mult iti pasa.
Scriind aceste randuri, imi dau seama cat de greu imi va fi sa respect cele de mai sus. Stiu doar ca o voi face.
Vad deseori in jur personaje capabile, care lupta pana in panzele albe pentru a demonstra contrariul. Sfarsesc singuri sau insingurati. Tristi. Goi.
Afirmarea eului, in exprimarea pe care o dadea Eliade in Huliganii, isi are definita varsta de exprimare intre 18 si 25 de ani.
Succesul poate fi doar unul singur, succesul de echipa.
Pentru ca nu traim singuri. Putem alege sa reusim singuri. Si atunci, in final, toata lumea va uita ca am reusit si va retine doar esecul nereusitei de a trai implinit social.
Sau putem alege, calea mai grea, de a reusi in echipa. De a accepta lipsurile si slabiciunile celorlalti. De a accepta, poate mult mai greu, lipsurile si slabiciunile noastre. Si vom regasi atunci in noi puterea de a ne accepta si de a ii accepta pe ceilalti. Pentru cei nascuti pentru leadership, chiar puterea de ne pasa efectiv de ceilalti.
Oamenilor nu le va pasa cat de mult stii pana cand nu vor sti cat de mult iti pasa.
Scriind aceste randuri, imi dau seama cat de greu imi va fi sa respect cele de mai sus. Stiu doar ca o voi face.
Postări
5 comentarii:
Suna a literatura motivationala. A literatura motivationala proasta. Doar succes in echipa? Nici macar n-am imaginatie pentru a va spune in cate feluri va pot contrazice. Argumentat.
@Anonim
Anonimule, eu iti respect opinia. Stau insa si ma intreb, oricine ai fi, daca tu insuti esti fericit cu viata ta sau te incanta indeajuns de mult replicile spuse pe furis.
Sunt deschis la contraziceri.
Pentru ca eu am imaginatie sa va aduc argumentele de care vorbiti.
Oare ce e rau la literatura motivationala? Faptul ca motiveaza in timp ce unii care nu-si gasesc oricum motivatia sau sensul in altceva, prefera sa se abstraga in acest fel frusto-ironic?
Asa ca, stimabile, cert e ca eu nu imi inchei ziua singur, am cu cine o imparatasi. Nu stiu daca si dumneata ai.
Sa nu uitam ca mai exista si varianta in care individul, de unul singur, nu are succes dar, poate avea "SUCCESURI" (vezi EBA)
Replici pe furis? Well, mon ami, ma numesc Barbu, locuiesc in Alba iulia si sunt consultant in domeniul afacerilor. Iti este de-ajuns, sau ar trebui sa apar cu fotografie, CNP si adresa?
Literatura motivationala n-ar avea nimic rau in ea, daca n-ar generaliza individualul. O reteta poate functiona in cazul unui individ, dar nu e certificata a functiona in cazul altuia. Iar asta e doar baza oricarei argumentatii impotriva americanizarii gandirii. Literatura motivationala face sa dispara originalitatea atingerii unui scop, a unei finalitati, si-si limiteaza drastic fanul, mai ales daca vine inlocuind literatura reala - nici o aluzie prin aceasta afirmatie, pentru ca, pe de o parte nu-mi permit, iar pe de alta nu va cunosc.
Si-acum: exista succese de echipa si succese individuale. Exemple facile: un examen promovat este un succes individual, o ecuatie rezolvata la o lucrare scrisa la matematica este - sau ar fi de dorit sa fie - un succes individual, o limita personala depasita este, de asemenea, un succes individual. A avea sau nu cu cine impartasi asta nu tine de atingerea succesului, ci de savurarea sa. De aceea, aluzia Dvs. din aliniatul final al raspunsului cu care m-ati onorat este deplasata si ofensatoare, pe langa faptul ca e stupida - din nou: ma refer la aluzie, nu la Dvs.
Probabil ca Dvs. faceti o analogie de departe intre bunurile comune intr-o casatorie si modalitatea de a atinge succesul, sustinut fiind de un colectiv. Exista si aceasta posibilitate. Insa nu este singura. Fericirea interioara nu are a face cu succesul. Da, impartasirea si savurarea impreuna cu cineva - cu cineva cat mai apropiat - il face si mai dulce, insa nu e o conditie necesara in atingerea lui.
Ca o apreciere personala: individualismul si identitatea proprie neconfundabila trebuie sa faca parte din natura umana. Cu cat suntem mai inconfundabili - chiar si in cazul unei echipe - cu atat mai de succes suntem. Americanul motivationat are o vorba: there is no I in Team. Daca e adevarat, e pacat...
Si multe"succesuri" in echipa
Trimiteţi un comentariu