luni, 20 aprilie 2015

Despre ego și disprețul dezvoltaților personal

E ceva neatractiv la toți perfomerii ăștia care descoperă brusc calea cea bună dar ridică brusc  și critic sprânceana la cei din jur. Grăsuțul de ieri care a făcut o cură și a dat-o pe sport începe să se uite cu dispreț la cei care sunt încă mai plinuți. Abstinentul spiritual zâmbește senin și totodată superior cumva față de păcătosul dependent sexual care nu poate încă fi la fel de evoluat. Fumătorul-șarpe de ieri este astăzi un vajnic luptător anti-viciu, punând la zi cârciumile și birourile afumate. Ignorantul de-o viață a devenit misionar pe calea dezvoltării personale neînțelegând de ce nu pui și tu mâna pe-o carte după ce el a citit până la 30 de ani maxim primele pagini din Harap-Alb. 
Mă gândeam de recentele sărbători creștine că lecția religiei, oricărei religii, este iubirea. Iubirea și iertarea.
Revenim însă, în schimb și-n scurt timp, la vechile obiceiuri. Chiar și acești oameni de care spuneam mai sus, care și-au depășit niște limite și au trudit, dau cu oiștea-n gard grav de tot la final. Reușita și depășirea micilor păcate și vicii ne aduce aproape de un mare păcat: trufia. Egoul. Orgoliul. 
După truda de a slăbi, de a nu mai fuma, bea, de a citi, de a face sport, de a deveni mai buni profesional și uman, în loc să ne mulțumim pentru darul primit, începem să avem așteptări. Dăm lecții: cât și cum se mănâncă, înfierăm viciile, propovăduim cultivarea forțată, schimbarea. Cum altfel? Doar noi am reușit prin muncă și strădanie, nu? Să sufere și ei. Ne transformăm în niște mentori triști neceruți de nimeni. 
Contabilizăm iubirea și respectul. Am uitat că aici nu e cu reciprocitatea ci trebuie să fim recunoascători și când iubim fără să fim iubiți pentru noblețea sentimentului pe care-l simțim. Când suntem iubiți înapoi, eșuăm de multe ori, crezând că merităm asta.
Cu orice efort pe care-l facem azi pentru a deveni mai buni decât eram noi înșine ieri, riscăm să ne înveninăm cu vanitate și să ne considerăm mai buni decât ceilalți. Și când ceilalți nu mai contează și noi contăm tot mai mult, începem de fapt să contăm infinit mai puțin decât înainte, așa păcătoși și vicioși cum eram. 
Sursă foto: https://lewiscrusade.wordpress.com/2014/07/07/why-are-we-being-told-to-take-pride-in-sin-people-apparently-forget-that-pride-is-a-sin/ 

duminică, 22 martie 2015

Un răspuns pentru Victor Ponta: A treia cale - Statul social-liberal

Aș vrea să îi scriu un răspuns lui Victor Ponta și provocării sale despre societatea omenoasă. Întotdeauna în dezbaterile pe tema statului, stânga spune că avem nevoie de un stat mai mare, dreapta spune că avem nevoie de un stat mai mic. Dezbatem despre cât de mic sau cât de mare trebuie să fie statul în loc să dezbatem despre unde și de ce trebuie statul să intervină pentru a soluționa ceea ce nu poate fi soluționat altfel.
Pentru a vedea de ce fel de stat vrem ne putem uita puțin în istorie. Clasa de mijloc ce aduce prosperitatea ţărilor occidentale a lipsit din România secolului trecut. României i-a lipsit clasa burgheză creatoare de valori economice, cum a fost cazul burgheziei din ţările Vestului european, ceea ce trebuia să devină clasă de mijloc în România. Liberalii români reprezentau la formarea PNL în sec. XIX interesele burgheziei în formare (bancheri, comercianţi, industriaşi, meşteşugari, meseriaşi) dar mai ales ale intelectualităţii (avocaţi, medici, funcţionari din aparatul administrativ, studenţi, profesori, jurişti). Dupa instalarea prinţului străin pe tronul României şi adoptarea Constituţiei de la 1866, liberalii, aflati la guvernare, se vor remarca prin ample măsuri care vizau modernizarea şi industrializarea României prin ceea ce istoric se numeşte construcţia statului român modern.
Astfel, legat prin însăşi esenţa şi istoria sa de stat, liberalismul românesc reprezintă mai degrabă grupuri sociale diverse, atât patroni sau întreprinzători (care sunt circa 1% din populaţie), dar majoritar și o largă categorie de bugetari (salariaţi din domeniile administraţiei, educaţiei, sănătăţii, culturii etc.).
Putem afirma astfel că liberalismul românesc este prin esenţa sa legat ombilical de existenţa unui stat puternic. Opţiunea politică de destructurare a statului social este una profund anti-liberală, din punct de vedere al tradiţiei liberalismului românesc interbelic şi european actual.
Statul liberal, de altfel, nu reprezintă opusul statului social. Statul liberal nu e un stat care se derobează de obligaţiile sale publice. Nu e un stat care renunță la marile sale obligaţii constituţionale şi istorice.
Cred că am ajuns în momentul în care putem vorbi clar de o reafirmare a soluției pe care sociologul Anthony Giddens, președintele Bill Clinton și premierul britanic Tony Blair o propuneau acum 20 de ani sub denumirea A Treia Cale. A Treia Cale căreia trebuie să îi spunem azi social-liberalism ne spune că oamenilor nu le mai pasă atât de mult de ideologie cât de performanța guvernării. Guvernarea nu este de stânga sau de dreapta, este bună sau rea, eficientă sau ineficientă.
Ce presupune soluția unui stat social-liberal pentru România?
1. Intervenție guvernamentală eficientă și nu dezbateri sterile despre soluții de stânga versus soluții de dreapta;
2. Soluții fiscale realiste care să îmbine prudența bugetară și prevenirea deficitelor cu soluțiile necesare de asistență socială prin care îi aducem pe săracii inactivi capabili să muncească în piața muncii;
3. Statul social-liberal trebuie să fie statul bunăstării moderne. Ajutoarele sociale trebuie să ajungă numai la cei care nu se pot susține sau munci. Statul trebuie să-i ajute pe săraci dar nu oferindu-le ajutoare fara discernământ, ci ajutându-i să-și găsească slujbe pe cei apți de muncă. Soluția venitului minim de inserție pe care o pregătim la ministerul muncii împreună cu Banca Mondială poate fi primul ajutor social care să stimuleze efectiv ocuparea și nu nemunca.
4. Să punem împreună libertatea cu egalitatea. Ele sunt complementare, nu se exclud. Nu poți să te manifești liber fără egalitate de șanse și, cu reguli corecte, oamenii care se manifestă liber pot avea acces egal la oportunități. 
Pentru a reforma administrația avem nevoie de o nouă lege a salarizării și de o nouă lege a funcționarului public. Salarizarea actuală a funcționarilor, directorilor și demnitarilor este una ipocrită. În afară de salariile nesimțite, mult peste performanța sau repsonsabilitatea celor care le câștigă, majoritatea salariilor funcționarilor sunt sub 1500 lei net. Cum să ceri performanță în aceste condiții? Cei slabi se vor deroba de responsabilități iar pe cei buni o să-i pierdem pentru că vor pleca în privat sau vor pleca din țară. Un ministru sau un demnitar câștigă cât un agent de vânzări sau o secretară bună de multinațională. Dacă e tânăr și corect, nu rezistă foarte mult în funcția publică și pleacă la un moment dat pentru că e fix vârsta când poți munci mai mult și câștiga conform pregătirii tale. Din această cauză, am ajuns să avem la ghișee funcționari supărați pe viață și care așteaptă mici atenții necuvenite. Din cauza asta, majoritatea românilor urăsc birocrația și vor o resetare totală a sistemului public. 
A venit momentul să facem ceva pentru românii de bun-simț care trăiesc corect în țara lor, respectă legile și își plătesc taxele. Românii serioși care muncesc din greu pentru un venit în jurul salariului mediu au nevoie de un semnal din partea statului și a celor care iau decizii.
Din păcate, societatea noastră a permis prea mult timp ascensiunea non-valorilor și incompetenților în dauna celor corecți. Promovarea mediocrilor în poziții cheie a dus la scăderea calității în serviciile publice și în performanța economiei.
Mulți tineri români, care termină o facultate în care au învățat din greu pentru diploma obținută, nu își găsesc un loc de muncă bine plătit și aleg să muncească în altă țară europeană sau din lume. Cei care rămân aici ezită să-și întemeieze familii și să facă copii. Românii de bun-simț din România au nevoie de un manifest de încredere că pot trăi cu demnitate în țara lor, la o calitate a vieții europeană.
Sunt mulți oameni săraci în România pentru care facem deja eforturi de a-i readuce în mijlocul societății. Nu putem să-i ajutăm pe cei care creează locuri de muncă dacă nu vom putea să-i ajutăm pe cei care se zbat în sărăcie.
Există însă o realitate clară pe care trebuie să o recunoaștem: tinerii români cu studii universitare, populația activă de până în 35-40 de ani, care câștigă un venit de nivelul salariului mediu, de circa 2000 lei brut, au datorii la bănci și au cheltuieli mari de întreținere și utilități. Le rămân astfel foarte puțini bani pentru consumul lor, al familiei și pentru a întreține unul sau mai mulți copii. Le vine tot mai greu să-și ajute părinții care se confruntă cu probleme de sănătate.
Pentru această populație activă, care reprezintă clasa de mijloc în formare din România și șansa țării noastre, a venit timpul să venim cu măsuri clare de sprijin. Eu cred că putem construi cu determinare și echilibru, o Românie a normalității, așa cum sunt cei mai mulți dintre români. Cred în România celor care muncesc, a celor care învață, a celor educați în spiritul unui respect și unei politeți uitate astăzi. Cred în România celor care au speranța că pot trăi așa cum merită aici, ei, copiii și părinții lor.
Cred în România celor cărora le pasă. 
O problemă care ne poate arăta exact cât de stânga sau de dreapta suntem este sărăcia. Avem o rată a sărăciei relative de 22,4% în 2013 conform ultimelor date disponibile dar pentru o privire mai clară, dacă luăm ca referință pragul sărăciei din 2008, rata sărăciei ancorată la acel an a înregistrat, între anii 2008-2012, o creștere îngrijorătoare, de la 23,4% la 27,7%, în contextul crizei economice, substanțialelor restricționări salariale și, nu în ultimul rând, al înghețului temporar constatat pe piața forței de muncă. Cred că este important să înțelegem ceea ce încearcă să ne transmită această cifră, și anume că ea se referă, așa cum scria cândva omul politic american Robert McNamara, la acea stare extremă a existenței umane, când individul în lupta pentru supraviețuire este expus la lipsuri și umilințe de neînchipuit, ce depășesc fantezia lumii privilegiate. Prin urmare, nu este vorba aici de sacrificiile ce apar firesc în viața unei familii, odată cu nevoia de a-și asigura o locuință mai bună sau mai bine utilizată, ori o șansă la educație pentru copiii săi. Sărăcia absolută înseamnă dispariția bucății de pâine de pe masă, boala ce se instalează datorită lipsei de confort și îngrijire, carența materială care le împinge pe mamele singure la abandon sau tentația delincvenței, văzută ca unica soluție pentru a învinge disperarea. 81% din săracii din România sunt în sărăcie persistentă, rata sărăciei persistente fiind în România de 18,2%, aproape dublu decât media europeană. Concluzionând, din nefericire, majoritatea săracilor din România sunt săraci de ani de zile și, mai grav, rămân săraci. Chiar dacă ești foarte bogat, nu ți-ai dori ca în spațiul public soția ta și copiii tăi să se simtă în siguranță și să nu stea cu frică că un om disperat de foame ar putea să îi atace?
De la politicienii din România românii așteaptă soluții, fie ele de stânga, de dreapta sau de centru. 
PSD trebuie să spună pe cine reprezintă și ce soluții social-democrate are pentru guvernare. Este momentul în care PSD trebuie să se apropie și mai mult de votanții săi tradiționali și să identifice noul bazin de stânga înainte ca acesta să se orienteze către altceva sau să devină agresiv și revoltat. Laburismul poate fi o soluție de resetare a stângii românești dar stânga trebuie să fie stânga. Modernă, reformată dar stânga.
În același timp este nevoie de o reprezentare clară a liberalismului în România. Este nevoie de o construcție de centru-dreapta care să se regăsească în grupul liberalilor europeni ALDE. Centrul românesc și social-liberalismul trebuie să vină cu soluții alternative la modelele de austeritate.
PNL trebuie să definească clar ideologia marelui partid creat prin fuziunea PNL-PDL și modul cum se raportează la măsurile de austeritate. După succesul de la alegerile prezidențiale, românii așteaptă oferta ideologică și mai ales, soluții de guvernare propuse de noul PNL.
Social-democrația, liberalismul și social-liberalismul trebuie să se redefinească și să propună soluții de guvernare. Marele dezavantaj al partidelor din România este că oamenii nu mai știu clar pentru ce pledează și pe cine reprezintă fiecare.
Lumea s-a schimbat așa că trebuie să ne schimbăm și noi odată cu ea.

Codrin Scutaru
Sociolog

duminică, 8 martie 2015

O urare de 8 Martie pentru bărbaţi

Astăzi e 8 Martie, Ziua Femeii în majoritatea locurilor din lumea asta. Este o zi bună pentru o urare pentru noi, bărbaţii. Mi-aş dori azi şi-n fiecare zi să le facem pe femeile de lângă noi să se simtă mai bine. 
O floare tristă, un mărţişor care nu i se potriveşte sau o bluză de o culoare de care ţi-a spus de n ori că nu îi place nu o va face să se simtă mai bine. Nici politeţea scremută din an în paşti. Dacă vrem să fim o influenţă pozitivă pentru femeile din jurul noastru, trebuie ca, în primul rând, să fim noi o versiune mai bună a noastră.
De mic mă tot întrebam ce-şi doreşte specia asta ciudată a femeii de la un bărbat. Pare extrem de complicat, imposibil de pus în cuvinte dar nu e chiar aşa.
Îşi doreşte un bărbat care s-o găsească frumoasă foc şi să o placă deja aşa cum e. Aranjatul pentru tine, special, e bonus. De mică a vrut să-l întâlnească pe cel care o consideră cea mai frumoasă. Nu pe cel care se consideră el cel mai frumos şi care concurează cu ea la timp petrecut în faţa oglinzii sau, mai trist, la coafor.
Îşi doreşte să fii ambiţios şi să ai ţeluri clare. Astfel, ştie sigur că stă lângă cineva care va reuşi. Un om orientat spre ţeluri şi care îşi doreşte să reuşească e o influenţă bună şi-n relaţie şi, mai ales, poate să aibă o relaţie responsabilă. Poţi avea perioade de mixed-up, mâhniri, căutări etc. Încearcă să ieşi din ele mai puternic şi cu soluţii. A trecut vremea loserilor boemi de ceva timp.
Îşi doreşte, chiar dacă nu va recunoaşte never ever, să o consideri extraordinară. Să fii fanul şi susţinătorul ei numărul 1 şi s-o încurajezi mereu. Criticile, reproşurile şi răutăţile vizavi de ea sunt puncte în minus for a lifetime, încearcă doar să nu mai cazi în capcana asta în viaţa ta. Dacă o vrei lângă tine.
Îşi doreşte un bărbat interesant şi interesat de viaţă. Cu pasiuni şi hobby-uri, căruia să-i placă ceva din ce e în jur, călătoriile, natura, culturalizarea în teatrele din Centrul Vechi sau filmele bune or whatever. Să iubeşti viaţa şi să te bucuri de ea. Şi de viaţă. Împreună cu ea, dacă se poate :-)
Îşi doreşte să ai încredere în tine. E mândră când vede cum toată lumea din încăpere se întoarce către tine când intri pentru că ai prezenţă şi atitudine. Nu uita, instinctul matern e puternic dar ea ar prefera să-l păstreze pentru altcineva, mai micuţ, care are mai multă nevoie de el. Dacă eşti self-confident (nu arogant, atenţie, aia e lipsă de încredere în sine), va fi mândră în faţa celorlalţi, familie, prieteni, alţii, de faptul că eşti her choice
Îşi doreşte să o faci să râdă. Nu vrea neapărat să fii cel care îi face pe toţi (sau pe toate :-)) să râdă la evenimente sau ieşiri, cel care e senzaţia serii ci să ştii să o faci pe ea să se simtă bine şi să râdă. Imediat după asta, îşi doreşte să fii o persoană plăcută pentru părinţii, familia ei şi prietenii ei. Nu vrea povara unei vieţi duble, una cu tine, una cu familia şi prietenii dacă tu nu vrei să o însoţeşti.
Îşi doreşte să poată vorbi cu tine despre orice, oricând, oriunde. Să fii acel bărbat cu care să se simtă echilibrată emoţional. Faţă de care poate fi ea însăşi. Faţă de care nu trebuie să se ascundă sau să se abţină sau să se prefacă. Îşi doreşte să poţi fi prietenul ei cel mai bun.
Îşi doreşte să nu faci crize şi să transformi relaţia într-un roller-coaster demn de telenovele sau adolescenţă întârziată. Nu-i plac dramele. În schimb îşi doreşte să poată conta pe tine. Să ştie că eşti acolo când are nevoie de sprijinul tău. De cele mai multe ori, o relaţie care e un şir de drame se sfârşeşte când i se termină nervii de a te suporta. Orice ieşire de-a ta e pentru ea un semnal că eşti nesigur pe tine. De ce şi-ar face planuri cu tine pe termen lung?
Îşi doreşte să fii cel care o inspiră să facă mai mult cu viaţa ei. Să o scoţi din zona de confort şi s-o sprijini să îşi atingă potenţialul. Să fii cel lângă care ar încerca să facă şi ceea ce urăşte de obicei. Îşi doreşte să fii cel lângă care se descoperă şi îşi împinge limitele. 
Îşi doreşte să fii cel lângă care devine cea mai bună versiune a ei. 
Sursă foto: www.glamour.com 


vineri, 27 februarie 2015

Girls rule

Relațiile dintre femei și bărbați au ajuns la un alt nivel. O relație dintre un bărbat și o femeie nu este un act de posesie. Este o responsabilitate și o negociere zilnică. Orice căsătorie sau relație stabilă se negociază reciproc zi de zi. Un act sau un jurământ este un act de responsabilitate, nicidecum un certificat de proprietate. 
Realitatea zilelor noastre ne arată destul de clar că afirmarea iubirii e afirmarea responsabilității față de tine și față de ceilalți, nu a propriului ego. 
Dacă vorbim de egalitatea de șanse dintre femei și bărbați, o bună perioadă de timp femeile au fost marginalizate de societate. Explicit sute de ani de zile, tacit încă azi. Vorbim practic de un anumit soi de dominare nedreaptă de prea mult timp care își ia revanșa în zilele noastre fără să ne dăm seama. 
Mă uit cu uimire cum încă prea mulți bărbați din România și din alte țări au următoarele așteptări de la femei: disponibilitate, gătit, făcut și crescut copii și supunere. Ăsta e modelul basic, de la baza societății. Modelul ceva mai sofisticat dar la fel de neplăcut și primitiv din urban este posesivul nesigur pe el și control-freak. 
Într-un mod destul de clar acești bărbați, educați sau autoeducați nesănătos și din păcate majoritari, afirmă direct sau indirect un singur lucru: Te dețin. Ești proprietatea mea. Normal că te iubesc. Am impresia că asta seamănă cumva, prea mult, cu o sclavie modernă. 
Femeile au o dinamică de dezvoltare personală mult mai mare decât bărbații. Un indicator simplu este ponderea femeilor participante la cursurile de dezvoltare personală sau care apelează la psiholog. Cerința actuală a femeii față de bărbatul coviețuitor este atât de diviziune corectă a muncii, adică să mai facă și patul, să mai spele și vasele și să își mai și calce cât și de menținere a unei masculinități cu șarm în privat și în public, prin atitudine, ținută și acțiuni. Acțiuni care să manifeste preponderent atenție și respect față de ea. 
În România, a început deja să se manifeste o afirmare a femeilor în mediul urban dezvoltat, acolo unde au acces la funcții de responsabilitate publică și la independență financiară. În curând vom avea și mai mulți promotori ai acestui mesaj de responsabilizare a bărbaților în relațiile cu femeile. Trăim o nouă eră, femeile nu mai cer vindicativ egalitatea de șanse. Luptă deja pentru ea și cred că se anunță un câștig sonor. 
Femeile spun deja un NU hotărât refuzului afirmării personalității, dominării, îngustării participării la viața socială și la comunicare, abuzului fizic, psihic și emoțional.
O relație dintre un bărbat și o femeie se construiește zilnic, nu într-o zi. 
P.S. Un bărbat care înțelege empowermentul femeilor din zilele noastre are mai multe cojones decât cei care refuză să se schimbe. 
Sursa foto: https://legallyinsanemommy.wordpress.com 

miercuri, 18 februarie 2015

Să ne iubim mai mult, zic!

De multe ori privim capacitatea de a-i iubi pe cei din jur în contradicție cu puterea de a ne iubi pe noi înșine. Iubirea pentru ceilalți și iubirea pentru noi înșine nu se exclud. 
Am auzit oameni care aveau așteptări prea mari de la cei din jur spunând despre o persoană care fie nu le era recunoscătoare, fie nu îi iubea la fel, referindu-se la persoana respectivă cum că n-ar ține decât la ea însăși. Am fi surprinși să aflăm că oamenii care nu pot oferi destul celorlalți, au nevoie de ajutor și încurajări ca să poată să țină mai mult la ei înșiși. 
Primele 3 nivele într-o piramidă a vieții împlinite ar fi trupul tău, emoțiile (ce simți) și înțelesul lor și apoi calitatea relațiilor tale. Cu trupul majoritatea stăm cam prost pentru că fie ne extenuăm, fie nu mâncăm sănătos, fie avem vicii sau nu facem suficient de multe activități fizice. Ce simțim...hmmm, ăsta e un subiect delicat. Nu ne învață nimeni să înțelegem ce simțim nici la școală, nici în familie. Aici femeile au un avantaj nativ dar noi bărbații avem un handicap pentru că suntem învățați de restul grupului de bărbați din jurul nostru că nu contează ce simțim. Gen, haide, mă, mă lași cu texte de astea? Ai citit Cosmo de la nevastă-ta?. 
Primele două nivele, sănătatea fizică și cea emoțională sunt decisive pentru a treia: relațiile. Dacă avem o relație bună cu noi înșine prin a ne păsa de sănătatea noastră fizică și emoțională, putem să facem un pas spre a ne iubi mai mult și pentru a avea relații de calitate cu partenerul și cu cei din jur. 
Cele 4 nivele care urmează sunt: managementul timpului, cariera și misiunea în viață, finanțele și în final contribuția ta în societatea și spiritualitatea.
În loc să construim solid primele nivele, de obicei facem un mare talmeș balmeș între noi înșine, ceilalți, relații și carieră sau spiritualitate din care ne mirăm că ieșim șifonați. Să ne iubim mai mult pe noi înșine, zic! Vom fi mai ușor de suportat de cei din jur și apoi vom reuși chiar să-i iubim și pe ceilalți.
Sursă foto: tonyrobbins.com 

sâmbătă, 7 februarie 2015

Tu și prietenii tăi

Se spune și se scrie des că ești media celor 5 oameni de care te înconjori. E simplu, dacă stai cu oameni peste nivelul tău, ai mari șanse să crești și tu. Dacă stai cu oameni care refuză să se schimbe, care sunt sub nivelul tău, cel mai probabil vei deveni și tu la fel în scurt timp.
Cu cei din jurul tău împarți prejudecăți, etichete despre oameni, critici negative sau dimpotrivă timp de calitate, viziune despre viitor, energie bună. Tu ce vrei să faci în timpul tău liber, cu familia sau cu prietenii? Vrei să îți fie bine sau să te încarci și mai mult cu probleme? Îmi zicea cineva: Prietenii mei sunt superficiali și rigizi, nu mă mai înțeleg cu ei. Really? Sunt prietenii tăi, zic. Cu cine au rezonat? Defectele prietenilor tăi le ai și tu. Contează doar dacă îți dorești sau nu să crești. 
În viață, suntem puși de multe ori în fața dilemei de a renunța sau nu la o relație, la un prieten sau la soț. Când lași pe cineva în urmă? Când te desprinzi de cineva și mergi mai departe? Uneori, ești pus în situația de a renunța la relații care păreau trainice pentru că tu vrei să crești iar celălalt, prieten, soț etc, este perfect mulțumit unde este. Când decalajul e prea mare, ruptura apare și nicio chimie dintre cei doi n-o mai ține în loc.
Sigur, un prieten bun este cel care te face să te simți bine cu tine. Nu în sensul unui amuzament adolescentin continuu, ăsta e un condiment, ci în sensul în care simți că el crede efectiv în tine și în ce poți face. Dacă te ține, doar ca să vă decuplați împreună de la cotidian, e mai degrabă un prieten egoist căruia îi pasă în primul rând de el. Un prieten bun este care crede mereu în tine. Cu condiția ca și tu să îi dai motive să o facă...Dacă-l ții în loc, va pleca într-o zi.
Mi-amintesc o poveste despre Mark Twain care a găsit un pui de pisică maidanez lângă un maldăr de gunoi de lângă un restaurant. L-a luat, l-a crescut numai în puf, spălat, parfumat și hrănit numai cu mâncare foarte bună. A crescut mare și într-o zi, plimbându-se cu el pe lângă același restaurant, s-a năpustit asupra maldărului de gunoi și a rămas acolo, nu a mai venit la strigarea stăpânului și nici acasă. 
Toți ne schimbăm. Schimbarea e singura constantă din lumea asta. Dar nu toți luptăm să ne fructificăm potențialul din noi. Some settle for less, don't settle for less than yourself! 
Uneori, când renunți la cineva, nu o faci neapărat pentru că ție nu îți mai pasă de acea persoană. O faci pentru că realizezi că ei nu îi mai pasă de sine. 

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Încurajarea

În relaţionarea cu cei de lângă noi, putem alege să fim critici sau să încurajăm. De ce oare alegem de prea multe ori critica în locul încurajării? Mă uitam zilele trecute la un părinte care-şi "încuraja" băieţelul să înveţe să meargă pe bicicletă: Hai! Nu fi bleg, orice bărbat ştie să meargă pe bicicletă. Eşti bărbat sau ce eşti?. 
Auzim critici de mici. De la părinţi, apoi de la doamna educatoare, de la doamna învăţătoare, de la doamnul profesor. Cumva, educaţia tinde să se bazeze prea mult pe critică, pe identificarea a ceea ce nu ştim sau nu putem. Şi mai există o sintagmă critică constructivă
Copilul pleacă în viaţă cu o încredere imensă în forţele lui. De la primii paşi. Când avem grijă să-i spunem, spre binele lui, să aibă grijă să nu cadă. Apoi ne speriem când cade şi el începe să plângă. Când zice că vrea să zboare, îi spunem că nu se poate deşi un copil căruia nu i-au spus că nu se poate a inventat prima pasăre de fier. Când zice că e cel mai frumos şi cel mai deştept, îi demonstrăm că nu exista cineva cel mai frumos pe lumea asta, poate doar actorii mari, şi cel mai deştept nu e clar potrivit carnetului de note şi unor colegi pe care-i dăm ca exemplu să fie ca ei. 
Şi uite-aşa ajunge la maturitate cu o mare încredere în el. Şi dă bani pe coaching şi psiholog, dacă are, pentru a-i schimba programul mental referitor la bani pe care i l-ai scris tu cu un singur răspuns când vroia o jucărie mai scumpă: Ştii, noi nu avem bani şi nu ne permitem o jucărie de asta. Mami şi tati nu au bani ca alţi părinţi. Şi ştii cine se va simţi vinovat câteva zeci de ani după asta că părinţii nu au bani sau nu se-nţeleg, nu?
Cred foarte mult în schimbarea pozitivă reciprocă care vine din interacţiunea dintre doi oameni. Am aplicat cu un prieten drag o bună perioadă încurajarea turbată, fără nicio critică, fără nicio fisură de încredere în forţele sale de a creşte. Undeva, pe parcurs, am început însă să ne spunem şi critici constructive. Astăzi el crede despre mine că nu reacţionez bine la critică, eu cred despre el că nu reacţionează bine la critică:-) Amândoi pretindem că de fapt apreciem critica. Poate, raţional da, emoţional însă îmi lipsesc valurile lui de încurajări. 
Nimănui nu îi place să petreacă timp cu o persoană care îl critică. De asta vrem să mergem la facultate în alt oraş, chiar dacă ne iubim părinţii. De asta ne despărţim de partener, de asta divorţăm, de asta ne pierdem prietenii. A încuraja pe cineva nu înseamnă să vezi lumea cu ochelari cu lentile roz ci înseamnă să priveşti lumea, hotărât să găseşti ce e frumos şi roz.
Nu am cunoscut niciun om care să-mi zică: Codrin, mie nu-mi place să fiu încurajat. Când cineva încearcă să-mi ridice moralul, doar mă deranjează. Nu am cunoscut nicio persoană care să fie genul anti-încurajare. Am întâlnit totuşi mulţi oameni care vroiau să fie încurajaţi dar nu au realizat în mod matur că trebuie să încurajeze ei mai întâi. Dacă vrei să fii încurajat, nu aştepta pe cineva să vină să te încurajeze, du-te şi încurajează tu pe cineva. Ţi se va întoarce şi persoana respectivă te va încuraja şi ea. Chiar dacă nu te va încuraja, simplul fapt că vei vedea schimbarea ei de atitudine şi de încredere te va încuraja. Încurajarea este oxigen pentru inima oricărui om. 
Eşti grozav(ă). Încurajează pe cineva azi! E posibil ca încurajarea să schimbe lumea şi oamenii din jurul tău dar cu siguranţă te va schimba pe tine. 
Sursa foto: http://www.benjaminneeley.com/encourage/